Muzeul National de Arta al Romaniei
7 fotografii · derulează pe orizontală
Descriere
Deschis din 1950 publicului larg, MNAR cuprinde în prezent Galeria Națională (cu Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românească Modernă), Galeria de Artă Europeană precum și spațiile istorice ale fostului palat regal (Sala Tronului, Sufrageria Regală, Scara Voievozilor).
Muzeul Național de Artă al României reunește și alte trei muzee din București, care adăpostesc colecții unice de artă românească și internațională – din perioada impresionistă și postimpresionistă. Aceste muzee sunt: Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, cel din urmă funcționând într-una din cele mai vechi case din București.
Pe lângă activitatea sa de cercetare și de conservare, MNAR desfășoară ample programe educaționale, proiecte sau activități dedicate școlilor, adulților și familiilor, cu un caracter recurent. Programele pentru școli, familii și adulți sunt incluse în oferta permanentă a MNAR.
Important
Dragi vizitatori, în perioada sărbătorilor de iarnă, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady vor avea următorul program:
· 24-27 decembrie: Închis.
· 28-29 decembrie: Deschis între orele 11:00 și 19:00
· 31 decembrie -2 ianuarie: Închis.
Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady pot fi vizitate astfel:
- miercuri - vineri, orele 10 - 18,
- sâmbătă - duminică, orele 11 - 19,
- luni și marți închis.
* Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
* Accesul ultimului vizitator este permis cu o oră înainte de închiderea muzeului.
Galeria de Artă Decorativa Europeană și Galeria de Artă Românească Modernă vor fi închise temporar din motive tehnice începând cu data de 13 iunie 2024.
Închis: luni, marți, 1, 2, 24 ianuarie, Sărbătorile Pascale, prima şi a doua zi de Rusalii, 1 Mai, 1 iunie, 15 august, 30 noiembrie, 1, 25 şi 26 decembrie.
Casele de bilete şi standul muzeului se închid cu 1 oră înainte de închiderea muzeului.
Muzeul Național de Artă al României
Adresa: Calea Victoriei, nr. 49-53, sector 1, București, cod 010063
Telefon: 021.313.30.30
Fax: 021.312.43.27
*Vă informăm că biletele de grup, pentru familii și cele aferente pachetelor combinate nu se pot achiziționa online, ci doar de la casieriile MNAR, de miercuri până duminică, de la 10 la 18.
** Vă informăm că prețurile biletelor de la casieriile MNAR diferă față de cele vândute online. Pentru detalii vă rugăm să accesați www.mnar.ro.
Spațiile Istorice ale fostului Palat Regal
Adresa: Calea Victoriei, nr. 49-53, sector 1, București, cod 010063
Accesul de face prin curtea de onoare.
Deschis: miercuri - duminică, 10:00 – 18:00
În continuare vă invităm să rămâneți aproape de artă și în mediul online prin intermediul paginilor de Facebook și Instagram, dar și pe canalul de YouTube al MNAR.
#aproapedeARTĂ #MNAR
Detalii specifice
-
Eveniment desfasurat ziua
-
Eveniment pentru copii
-
Eveniment pentru toata familia
-
Eveniment recomandat pentru grupuri
Locație și Direcții
Calea Victoriei, nr. 49-53, Sector 1, București
Adresă: Calea Victoriei, nr. 49-53, Sector 1, București
Vezi pe hartă
Organizator
MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI
www.mnar.roEvenimente Similare
-
Muzeul National de Istorie a Romaniei
Calea Victoriei, nr. 12, București
8.8 RON
Cumpără bilet -
Muzeul Judetean Buzau
Aleea Castanilor, nr. 1, oraș Buzău, județ Buzău
3.3 RON - 52.8 RON
Cumpără bilet -
Muzeul de Etnografie Vergu Manaila
Strada Războieni, nr. 8, oraș Buzău, județ Buzău
3.3 RON - 52.8 RON
Cumpără bilet -
Casa Memoriala Vasile Voiculescu de la...
Pârscov, Buzău
Cumpără bilet -
Muzeul Chihlimbarului Colti
Comuna Colți, județ Buzău
3.3 RON - 52.8 RON
Cumpără bilet -
Muzeul Omului - Muzeul Judetean de...
Ploiești, Palatul Culturii, str. Sblt. Erou Călin Cătălin nr.1
11 RON / persoană
Cumpără bilet -
Sectia Acvariu a Muzeului Judetean de...
Ploiești, Palatul Culturii, str. Sblt. Erou Călin Cătălin nr.1
11 RON - 16.5 RON
Cumpără bilet -
Muzeul Petrolului - Muzeul Judetean de...
Ploiești, Str. Doctor Dumitru Bagdazar 8
11 RON - 16.5 RON
Cumpără bilet